SCURT ISTORIC AL ŞCOLII
Cunoscut de veacuri drept centrul meşteşugãresc şi comercial al Ţãrilor Române, situat la rãscrucea marilor drumuri comerciale, punte de legaturã între românii din toate provinciile, Braşovul – inima României moderne, necesita crearea unor centre de instruire a viitorilor meşteşugari. Din arhive s-a confirmat funcţionarea la Braşov, în perioada 1872 – 1880, a unei şcoli industriale, cu o clasã anual. Cursurile teoretice erau urmate 2-3 zile pe sãptãmânã, dupã –amiaza, de cãtre ucenicii care erau apoi obligaţi sã recupereze orele pierdute la meşteşugarii la care erau angajaţi.
În perioada interbelicã, dezvoltarea industrialã a oraşului cunoaşte o nouã explozie prin apariţia unor noi întreprinderi, Uzina I.A.R., în 1925 şi Uzina ”ASTRA”, în 1927. Aceasta impune apariţia unor instituţii care sã pegãteascã viitorii specialişti. Astfel, în perioada 1928-1936 funcţioneazã o şcoalã superioarã de arte şi meserii, cu rezultate bune, mai ales în perioada de practicã a cursanţilor.
În 1939 ia fiinţã, pe lângã Uzinele "ASTRA", prima pepinierã de muncitori specialişti - numai pentru ciclul inferior, care în 1942 se transformã în liceu experimental (L.I.E.A.). Acesta va funcţiona pânã în 1948, la Reforma învãţãmântului. În ziarul "Drum nou" din 5 septembrie 1948 apare primul anunţ referitor la înfiinţarea ŞCOLII Profesionale Metalurgice şi a Şcolii Tehnice Industriale Metalurgice de la uzinele "Steagu Roşu", foste "Astra" pentru anul şcolar 1948/1949.
În 1948, în fosta Poianã Honterus, loc de distracţii pentru locuitorii Braşovului, de altã datã, într-un cadru deosebit, în mijlocul unui parc natural ce conferã unicitate amplasamentului, începe construirea Centrului Şcolar Profesional Metalurgic, viitorul Grup Şcolar Tehnologic "ASTRA", actualul Colegiu Tehnic "ASTRA". Pânã in 1950 se construiesc aici 8 blocuri - internat pentru elevii care vor urma cursurile şcolii, cantinã, un bloc – şcoalã cu 25 de sãli de clasã şi laboratoare, 2 hale pentru ateliere, un bloc sanitar care cuprinde dispensar medical, infirmerie, duşuri, spãlãtorie, frizerie, ateliere de cizmãrie şi croitorie.
Anul şcolar 1950/1951 consemneazã prima serie de elevi ai Centrului şcolar, fiind înscrişi 1550 de elevi repartizaţi în 30 de clase, în specialitatea - lãcãtuşerie generalã. Colectivul didactic era format din 40 de profesori de culturã generalã şi de specialitate, 30 de maiştri instructori, 30 de educatori pentru supravegherea şi însoţirea elevilor în afara orelor de curs.
În fiecare an şcolar numãrul cadrelor didactice creşte, odatã cu creşterea numãrului de elevi şi diversificarea meseriilor: rectificatori, frezori, sudori, turmãtori, forjori, tratamentişti, strungari, electricieni, instalatori în tehnicã sanitarã; concomitent se extind şi se doteazã halele din atelier.
În anul şcolar 1955/1956 se înfiinţeazã şcoala tehnicã, cu un efectiv de 36 de elevi şi şcoala tehnicã de maiştri, cu un efectiv de 98 de elevi, la cursuri de zi, seral şi fãrã frecvenţã. 1971 este anul infiinţãrii Liceului Industrial, cu o clasã la cursurile de zi şi 3 clase la cursurile serale, completând astfel formele de şcolarizare. Anul 1980 marcheazã construirea noii clãdiri - corpul B- a şcolii care devine, atât prin numãrul mare de elevi, cât şi prin spaţiu şi dotãri, unul dintre cele mai mari grupuri şcolare din ţarã.
Dupa revoluţia din 1989 se simte intens o revigorare a calitãţii învãţãmântului şi o diversificare a formelor de şcolarizare şi a profilurilor, în contextul reformei învatamantului şi vieţii socio - economice. Ca atare, pe lângã reînfiinţarea şcolii de specializare post - liceale şi a şcolii de maiştri, se reînfiinţeazã şcoala complementarã de ucenici, iar la cursurile liceale apar profiluri noi: real - cu clase de matematica-fizicã şi informaticã, care se desfiinţeazã începând cu anul 1999, conform cu noua reformã a învaţãmântului. Începând cu septembrie 2006, Grupul Şcolar Tehnologic "ASTRA", devine Colegiul Tehnic "ASTRA".
COLEGIUL TEHNIC "ASTRA" BRASOV